3 la atitudine

Daca in scoala generala imi placea foarte mult istoria, in liceu am fost atrasa mai mult de limba romana; sa ai cate 1 ora de istorie zilnic era deja prea mult 🙂

Aveam o profesoara minunata, simpatica si inteligenta  pentru a carei ora invatam cu cea mai mare placere si participam la olimpiade. Ca toate lucrurile bune, nu a durat foarte mult aceasta perioada si astfel, intr-o zi aparent ca oricare alta, ne-am trezit la ora cu noua profesoara de romana: o fiinta mica si negricioasa al carei nas era atat de sus situat incat trebuia sa folosesti o macara ca sa ii vezi varful. Eu stateam in ultima banca impreuna cu alte doua colege. Aceasta prima zi cu noua profesoara a fost si cea in care „m-a luat la ochi”. Totul a inceput astfel: in timp ce profesoara isi facea prezentarea eu rasfoiam intentionat o carte (pentru a ii atrage atentia colegei de langa mine, Sorina, (lucru pe care l-am si reusit) cu degetul meu extrem de bandajat, aratatorul. Nu trece mult si ma intreaba „Ce ai patit?” „Aaaa…m-am taiat dimineata”  „Cum? E rau?” „Da, foarte…” „arata-mi si mie?” „Aaah…nu pot Sori, e grav, foarte grav, mi se face rau daca il vad iar” „Hai fata” „Nu Sori, as vrea dar e rau, foarte rau” „Hai fata, cat de grav sa fie ”  atata asteptam 🙂 si incep sa desfac, sa desfac si sa desfac la bandaj…cand colo SURPRIZA! Nu aveam nimic si se pune Sorina pe un ras teribil (oricum era vestita pentru rasul ei). Profesoara: „Frumoaselor spuneti-ne si noua de ce radeti, sa radem si noi”. Tacere…noi in picioare …Sorina prapadindu-se de ras, incepe sa zica ceva in ciuda ghionturilor mele dar nu reuseste din cauza rasului…”Sa vedeti…rade… avea…hihihi. un deget bandajat si…hihi”. In fine, pana la urma ii zice si toata clasa se pune pe un ras teribil.

Asta a fost inceputul animozitatii…Trebuie sa precizez ca aceasta „fiinta” devenise in timp „Tepelea” pentru clasele la care preda, asta fiindca era extrem de rea, de falsa si teroriza pe bune (nonviolent) elevii din toate clasele ei. (Cunosteam persoane care luau Extraveral la ora ei sau care dezvoltasera ticuri nervoase). Intre timp ma calificasem la olimpiada nationala de psihologie si domnul diriginte vorbise cu toti profesorii sa ma lase in ora lor sa invat la psihologie neputand sa imi dea liber 1 luna pt pregatirea etapei nationale. Lucrul acesta nu i-a placut deloc profesoarei cred…dar eu rasfoiam cartile de psihologie cu cea mai mare plcere in ora ei. Nu a trecut mult si a trebuit sa imi dea si mie o nota, lucru care mi-a intrerupt minunata „pauza” . Eram la Bacovia, preferatul meu 🙂 ii  stiam si iubeam toata opera chiar si putina si necunoscuta proza pe care a scris-o. Ma striga, ma ridic si spun lectia. Asta era pe la inceputul orei. Dupa ce am terminat, ma intreaba ce este „sinestezia” si ii raspund cu o definitie perfecta din manualul de psihologie si nu din cel de romana. Bineanteles ca nu ii convine, cum ar putea cand ea o stia doar pe cea din manualul ei si  nu ma suporta? Si ii zic definitia…ea imi spune ca nu este sinestezie ce zic eu…ii spun ca este…”ba nu este”…ba este…cea mai corecta definitie a sinesteziei (chiar asa era) … intr-un final imi zice sa continui sa vorbesc despre Bacovia…ii zic nu…”De ce?”…Nu cred ca va intereseaza….pauza…”Cum?”  …Da, nu cred ca va intereseaza cu adevarat, vreti doar sa demonstrati ceva, lucru care nu ma intereseaza. Intr-un final suna clopotelul si imi zice sa iau loc + „Pentru azi ai 3…la atitudine”. Si? (in gandul meu) ma doare fix in pix. Dar nu stiam ca nota la „atitudine” se pune in rubrica pentru limba romana.

Trec peste felicitarile si bucuria intregii clase de la sfarsitul orei;  peste 1 ora, in pauza, ma intalnesc cu o amica din alta clasa care imi zice fericita: „Fata am avut ora cu Tepelea, nu stiu ce era cu ea dar s-a purtat foarte ciudat, a stat toata ora bosumflata, cu privirea pierduta si ne-a lasat in pace, sa citim, din fericire”.

Cert este ca nu regret comportamentul meu desi nu a fost prea „elevat”  si ca lucrurile pe care le faci sau comportamentul pe care il ai (in special daca este constant) iti va aduce pana la urma „ceva” si acest „ceva” poate fi foarte dureros fie si doar emotional. Nu, nu ma refer la mine ci la ea. Dupa ce am termnat liceul am aflat ca are cancer, o tumora pe creier. Mi-a parut rau pentru ea, nimeni nu merita aceasta boala groaznica.

In concluzie „Rar se intampla ca oamenii rai sa fie fericiti, se otravesc cu propria rautate” „Rautatea este un acid care arde in primul rand un tesut sanatos”  iar ca sa fii bun trebuie sa ai ceva de iubit sau macar de respectat. Toate fiintele ar trebui respectate, nu pentru varsta, nu pentru realizarile lor ci pentru faptul ca exista, ca sunt „ele”, au un sufletel si o inimioara care bate si ea cu speranta unei zile usoare macar.

Cred cu tarie ca,  gandul este energie (si asta nu pentru ca am vazut „The Secret”) iar toate acele ganduri negative ale catorva zeci de suflete indreptate spre ea bine nu i-au facut. Am revazut-o de curand, dupa 5-6 ani, la o terasa in oras, era bine cred  si ma bucur…

Copyright© 2010, https://1kiwigirl.wordpress.com. All rights reserved.