Puiul Gogosica

Cele mai frumoase amintiri le am din copilarie…copilaria pe care am petrecut-o la bunici, intr-un sat frumos si pitoresc din Arges. Aici, in curtea bunicilor, multi ani mai tarziu (cand bunicii nu mai erau) s-a „nascut” minunatul Gogosica…

Intr-o zi au iesit cativa puisori din clocitoare…erau toti frumosi, firavi, (asa cum suntem toti probabil in prima zi de viata) dar unul  mi-a atras atentia, era special…avea gatisorul gol, ceva puf pe scafarlie si o multime de punctulete rosii pe gat – ceilalti il confundau cu mancarea si il tot ciuguleau pe amarat 🙂

Acesta a fost momentul cand l-am luat sub „protectie”  si a inceput un episod minunat din viata mea, pe care nu il voi uita niciodata. Cand venea timpul mesei il luam si il hraneam separat de ceilalti pentru a evita „pistruii” . Sa mai spun ca il mangaiam si il pupaceam tot timpul pe gatisorul lui dezgolit? Era o adevarata placere…

Timpul a trecut si Gogosica a crescut si el, dar alaturi de afectiunea mea. Am devenit prieteni, foarte buni prieteni. De fiecare data sau de cele mai multe ori, cand mancam afara, Gogosica sarea la mine in brate si de aici pe masa, de unde ne infruptam amandoi din farfuria mea 🙂 . Ii placeau gogosile (de unde si numele), chiar si oul prajit, legumele, in special castravetii (dealtfel al doilea lui prenume era Castravecior). Pe parcursul zilei ne intalneam macar o data pentru dragalit, ma vedea si ma astepta linistit sa il iau in brate si sa il pup cu drag pe gatisorul lui cald.

Dar nu eram singurul lui prieten…Colegii de clocitoare ii ramasesera de-a lungul timpului adversari si le-ar fi facut o reala placere sa il mai chinuie daca ar fi putut. Dar nu puteau. De ce? Fiindca Gogosica avea un „bodyguard” pe cinste, pe Viespea, un ciufulit de pui cu funduletul aproape gol daca facem abstractie de puful moale si rar de ici-colo. Viespea, foarte „infipta” cand venea vorba de bataie, il insotea peste tot pe Gogosica si il apara cu pretul vietii. (daca nu ma insel si Viespea avea gatul gol).

Timpul a trecut iar si din pacate nu a adus cu el lucruri frumoase, asa ca ma opresc aici… Sper ca oamenii sa iubeasca mai mult fiintele necuvantatoare si sa le apere de suferinta atat cat le sta in putere. Chiar aseara ma gandeam cat ne jucam cu vietile lor; de exemplu porcusorii de Guineea: pot fi inmultiti de oricine si vanduti la piata pentru 30 de lei. Si pentru ce? Ca un copil razgaiat sa aiba cu ce se juca? Asta pana se plictiseste.. cu siguranta dragostea pentru noua „jucarie” nu il va tine 7 ani (atat cat traiesc in conditii optime). Ar trebui sa ne oprim din inmultitul speciilor pentru bani.

Copyright© 2010, https://1kiwigirl.wordpress.com. All rights reserved.